...Cum e sa te trezesti intr-o
zi si sa nu mai iubesti? (stiu, imi vine si mie sa rad). E frumos... parca totul
are mai mult sens, muzica suna mai bine,
vremea e mai frumoasa, cafeaua e mai
dulce si oamenii mai buni. Nu te mai iubesc si nu sunt trista, ba din contra,
simt o usoara eliberare. Ma tineai in loc cativa ani buni, nu stiu de ce si
nici nu mai vreau sa inteleg acum. Parca ma tinea legata de tine un canal prin
care se scurgeau sentimente. Cum bine stim un canal este in general o chestie
mizerabila, iar ‘mizerabil’este un cuvant care mi-a descris candva in viata
starea de spirit. M-ai facut sa ma simt mizerabil de foarte multe ori asa cum
m-ai facut si fericita candva. Trairile mele au fost intotdeauna in antiteza,
am fost fericita dar si nefericita,
te-am iubit dar te-am si dispretuit,
m-ai facut sa rad dar si sa plang si asa cum a existat un inceput a venit si un sfarsit. Orice sfarsit e in realitate un nou ineput. Am stiut asta dintotdeauna ,dar nu am apucat
sa simt niciodata, imi era teama…de ce?..nu stiu...
Vezi tu,
ar fi ideal ca pentru doua persoane aflate intr-o relatie iubirea sa
inceapa in acelasi timp si sa se termine pentru amandoi. Aici probabil a fost si problema noastra. Eu
te-am iubit mai tarziu cand tu o faceai deja, pe urma eu te-am iubit mai mult
iar tu si mai mult… la sfarsit nu te-am mai iubit deloc desi tu inca o faci…
Tu
te-ai iubit pe tine? Nu te uita in oglinda…stim bine ca aspectul fizic nu a
fost primordial si nu cred ca va fi vreodata…gandeste-te cine esti ca fiind om,
ai nevoie de asta ca sa ma intelegi.
Intreaba-te in singuratate cat de mult tii la tine si cat de mult te iubesti. Oamenii nu te pot iubi daca nu te iubesti pe tine insuti nu se pot baza
pe tine daca esti indecis, pudic si limitat.
Sunt bine..mai bine ca oricand. Eliberarea pe
care o simt acum ma face vulnerabila la frumos, sigura pe sine si cu fata spre
noi orizonturi, care ma asteapta inca demult.
Am stiut dintotdeauna cine sunt si unde vreau sa ajung, tu insa imi
acaparai pana si simturile astea, limitandu-mi visele, aspiratiile,
sufocandu-mi libertatea. Uneori eram atat de singura incat imi venea sa plang,
singura si stingherita in lumea ta, lumea care ma inhiba pentru a fi ceea ce
vrei tu. Lumea ta nu era pentru mine. Degeaba erai acolo daca nu-mi citeai
privirea, nu-mi linisteai batalia interioara…
Nu mai sunt singura acum…am vise, am sperante,
am orizonturi deschise in fata, am sufletul deschis si in inima pe cei care
trebuie, am timpul si puterea…am tot si un zambet pe buze. :)
